Trauma psihologică este unul dintre cele mai profunde și mai puțin înțelese fenomene ale sănătății mintale. Deși cuvântul “traumă” este folosit frecvent în limbajul cotidian, realitatea clinică a traumei este mult mai complexă și mai nuanțată. Acest ghid își propune să ofere o înțelegere clară, bazată pe cercetare, a ceea ce este trauma, cum ne afectează și ce putem face în legătură cu ea.
Ce Este Trauma Psihologică?
Trauma psihologică apare atunci când o persoană experimentează un eveniment sau o serie de evenimente care depășesc capacitatea sa de a procesa și integra experiența. Conform lui van der Kolk (2014), autorul lucrării de referință “The Body Keeps the Score”, trauma nu este doar o amintire dureroasă — este o reorganizare a modului în care creierul și corpul percep și răspund la lume.
Tipuri de Experiențe Traumatice
Trauma acută (tip I)
Un singur eveniment cu impact major:
- Accidente grave
- Catastrofe naturale
- Agresiuni fizice sau sexuale
- Pierderi bruște și neașteptate
- Experiența de a fi martor la violență
Trauma cronică (tip II)
Experiențe repetate, prelungite:
- Abuz fizic, emoțional sau sexual repetat
- Neglijare în copilărie
- Violența domestică
- Războiul sau viața în zone de conflict
- Hărțuirea persistentă
Trauma complexă
O categorie specială de traumă cronică, de obicei cu debut în copilărie, în relațiile de atașament:
- Abuz din partea figurilor de atașament (părinți, îngrijitori)
- Neglijare emoțională cronică
- Mediu familial instabil sau imprevizibil
- Inversarea rolurilor părinte-copil
Cum Ne Afectează Trauma: Răspunsul Organismului
Teoria polivagală și răspunsurile la amenințare
Stephen Porges (2011) a dezvoltat teoria polivagală, care explică trei răspunsuri fundamentale ale sistemului nervos la amenințare:
- Angajare socială (ventral vagal) — Starea optimă: ne simțim în siguranță, conectați și capabili de relații. Sistemul nervos funcționează echilibrat.
- Luptă sau fugă (simpatic) — Organismul se mobilizează pentru acțiune: inima bate rapid, mușchii se tensionează, respirația se accelerează. Util pe termen scurt, dăunător când devine cronic.
- Înghețare/colaps (dorsal vagal) — Când nici lupta, nici fuga nu sunt posibile, organismul “se închide”: amorțeală, disociere, senzație de paralizie. Este un mecanism de protecție, nu de slăbiciune.
Impactul traumei asupra creierului
Trauma modifică trei zone cheie ale creierului:
- Amigdala — Devine hiperactivă, detectând pericole acolo unde nu există (hipervigilență)
- Hipocampul — Funcționarea sa scade, afectând memoria și capacitatea de a distinge prezentul de trecut
- Cortexul prefrontal — Se dezactivează parțial, reducând capacitatea de gândire rațională și reglare emoțională
Simptomele Traumei
Reexperimentarea
- Flashback-uri (retrăirea evenimentului ca și cum s-ar întâmpla acum)
- Coșmaruri recurente
- Reacții fizice intense la stimuli care amintesc de traumă
- Gânduri intruzive, nedorite
Evitarea
- Evitarea locurilor, persoanelor sau activităților asociate cu trauma
- Amorțeală emoțională sau detașare
- Dificultăți în a discuta despre experiență
- Evitarea gândurilor sau sentimentelor legate de eveniment
Hiperactivare
- Dificultăți de somn
- Iritabilitate sau izbucniri de furie
- Dificultăți de concentrare
- Hipervigilență (stare constantă de alertă)
- Reacție exagerată de tresărire
Modificări cognitive și emoționale
- Convingeri negative despre sine (“sunt defect/ă”, “lumea este periculoasă”)
- Vinovăție sau rușine excesivă
- Pierderea interesului pentru activități
- Senzația de detașare de alții
Exercițiu: Fereastra de toleranță
Conceptul de “fereastră de toleranță” (Siegel, 1999) descrie zona optimă de activare:
- Identifică-ți fereastra: Când te simți calm/ă, conectat/ă și capabil/ă — aceea este fereastra ta de toleranță
- Observă depășirile: Când ești deasupra ferestrei (anxietate, agitație, furie) sau dedesubt (amorțeală, detașare, oboseală extremă)
- Întoarce-te la fereastră: Folosește respirația lentă (inspir 4 secunde, expir 6 secunde) pentru a te readuce în zona optimă
- Notează tiparele: Ce situații te scot din fereastră? Ce te ajută să te întorci?
Acest exercițiu crește conștiința de sine și este un prim pas important în reglarea emoțională post-traumatică.
Factori Care Influențează Răspunsul la Traumă
Nu toți oamenii care experimentează evenimente potențial traumatice dezvoltă tulburări. Mai mulți factori influențează răspunsul:
- Vârsta la momentul traumei (copiii sunt mai vulnerabili)
- Suportul social disponibil după eveniment
- Istoricul personal de traume anterioare
- Tipul de atașament dezvoltat în copilărie
- Resursele de coping preexistente
- Factori biologici (genetică, neurobiologie)
Când Să Ceri Ajutor Profesional
- Simptomele persistă mai mult de o lună după evenimentul traumatic
- Funcționarea zilnică (muncă, relații, activități) este semnificativ afectată
- Folosești alcoolul, substanțele sau comportamente de risc pentru a face față
- Experimentezi flashback-uri, coșmaruri sau reacții intense frecvente
- Te simți deconectat/ă de emoțiile tale sau de persoanele apropiate
- Ai gânduri de automutilare sau sinucidere (caută ajutor imediat)
Terapiile bazate pe dovezi pentru traumă includ EMDR (Desensibilizare și Reprocesare prin Mișcări Oculare), Terapia Cognitiv-Comportamentală focalizată pe traumă, Terapia Senzoriomotorie și Terapia Somatică (Shapiro, 2018). Alegerea terapiei potrivite depinde de tipul traumei, simptomele predominante și preferințele tale personale.
Concluzie
Trauma este o rană invizibilă, dar efectele sale sunt profund reale. Înțelegerea mecanismelor traumei nu este doar un exercițiu intelectual — este primul pas către vindecare. Dacă te recunoști în cele descrise aici, știi că vindecarea este posibilă și că nu trebuie să parcurgi acest drum singur/ă.
Trauma nu definește cine ești. Este ceva ce ți s-a întâmplat — nu ceva ce ești. Iar vindecarea este posibilă, la orice vârstă și în orice stadiu al vieții.
Acest articol oferă informații educaționale și nu înlocuiește consultația cu un specialist în sănătate mintală. Dacă te confrunți cu dificultăți persistente, te încurajez să programezi o consultație.